Posted inActualitatea

Contractul pentru trenurile poloneze ce ar urma să circule și pe rute spre Brașov rămâne valabil, deși instanța a admis o parte dintre aspectele contestate de francezii de la Alstom. ARF va face „ajustări” în funcție de cerințele judecătorilor

Contractul pentru trenurile poloneze ce ar urma să circule și pe rute spre Brașov rămâne valabil, deși instanța a admis o parte dintre aspectele contestate de francezii de la Alstom. ARF va face „ajustări” în funcție de cerințele judecătorilor

Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) aşteaptă motivarea Curţii de Apel în privinţa admiterii contestaţiei depuse de Alstom Transport la contractul semnat de ARF cu producătorul polonez PESA pentru 62 de trenuri noi de scurt parcurs, iar până atunci, conform legislaţiei, contractul de prestări servicii îşi continuă viaţa, a declarat, pentru AGERPRES, preşedintele autorităţii, Ştefan Roşeanu.

„În cazul celor 62 de trenuri, suntem încă în aşteptarea motivaţiei Curţii pentru a vedea care sunt punctele de reevaluat în oferta făcută de PESA, cel puţin asta rezultă din motivaţia pe scurt care este publicată pe portalul de justiţie, dar exact punctele care vor trebui reanalizate nu le vom şti decât după ce vine motivaţia. Până la acel moment, conform legislaţiei, contractul de prestări al PESA îşi continuă viaţa şi, în urma reevaluării, vom vedea care sunt următorii paşi. Este prematur să ne pronunţăm apropo de anulări sau neanulări, mai ales că în acest moment, în această motivare pe scurt nu scrie nimic de anularea contractului. Contractele se anulează atunci când instanţa cere în mod expres”, a susţinut Roşeanu.

De asemenea, şeful ARF a subliniat că în motivarea pe scurt a instanţei se vorbeşte despre faptul că „admite în parte” contestaţia, deci încă nu se cunosc aspectele care au fost „reţinute”.

„În prezentarea pe scurt, instanţa spune că s-au reţinut parţial (unele aspecte din contestaţie – n. r.), deci nici nu putem şti care sunt punctele pe care le-au reţinut. La unele lucruri putem spune că ARF clar a avut dreptate, odată ce punctele contestate de Alstom nu au fost reţinute, poate la altele Alstom a avut dreptate, motiv pentru care trebuie să facem reevaluarea şi să vedem care este rezultatul reevaluării”, a explicat el.

Ştefan Roşeanu a făcut referire şi la faptul că legislaţia achiziţiilor publice vorbeşte despre acordarea de despăgubiri părţii care a contestat,

 » Citește mai mult din această știre…